Arthur Bietz a scris într-un articol  din 2 noiembrie 1943 o relatare care are menirea de a-l face pe cititor să-și pună un semn de întrebare legat de viața lui. Sunt momente când, din cauza excesului de sine, oamenii nu mai sunt capabili să vadă altceva decât propria imagine.

Relatarea îl are în prim-plan pe un om foarte bogat. Pe lângă faptul că era bogat, acesta era și plin de răutate. Într-o ocazie, s-a dus să-l viziteze pe un rabin din zona lui. Rabinul îl cunoaștea și avea pe inimă binele lui. Ca să-l facă să conștientizeze starea lui, rabinul l-a pus în fața unei ferestre și i-a spus să  se uite pe stradă:

– Ce vezi?

– Văd niște oameni mergând pe stradă.

– Foarte bine! spuse rabinul. Acum vino după mine. Și acesta îl conduse în fața unei oglinzi mari.

– Spune-mi, acum ce vezi?

– Mă văd pe mine însumi, răspunse bogatul.

Atunci rabinul i-a zis: „Fereastra este din sticlă și oglinda este tot din sticlă, însă de cum se adaugă argintul la sticlă, nu te mai vezi decât pe tine însuți.”

Învățătura este prețioasă. De ce de multe ori, indiferent de bogăția pe care o avem, nu ne vedem decât pe noi? Individualism, egoism, lăcomie, răutate – toate acestea și multe altele se trag din faptul că ne vedem doar pe noi. Care ar fi acest „argint” care ne distorsionează viața? La întrebarea aceasta poți răspunde personal. Gândește-te și recunoaște că se poate altfel! Nu lăsa „argintul”, indiferent ce/care ar fi acesta, să-ți distrugă viața.

Cosmin Cocea, ©spretinta.ro, 2016