Am trăit cu toții acel sentiment de respingere față de o persoană. Noi, oamenii, suntem creați să comunicăm, să ne exprimăm aprecierea față de ceva sau cineva. Cu toate acestea, avem posibilitatea să alegem. De multe ori se întâmplă să ingorăm anumite persoane. De exemplu atunci când întâlnim un cerșetor, suntem obișnuiți să trecem mai departe fără să auzim măcar ce anume cere. Dacă totuși suntem atenți, îl analizăm puțin și începem judecata. Îl judecăm pentru faptul că miroase urât, îl dăm deoparte cu totul din mintea noastră atunci când ne cere bani și vedem că a consumat alcool. Nu ne luăm timp să stăm de vorbă cu el.

Cu mult timp în urmă, pe străzile orașului Ierihon, stătea un cerșetor. Omul acesta era orb. Nu se putea descurca singur așa că își făcea curaj apelând la inima oamenilor, în speranța că vor avea milă de el. Locuitorii orașului îl cunoșteau bine, se obișnuise cu el. În lupta lor pentru supraviețuire, nu aveau timp să se gândească la nevoile lui. De cele mai multe ori era certat și sfătuit să tacă. Probabil că a ajuns să nu mai fie considerat om.

Într-o ocazie, orbul a auzit că pe acolo urma să treacă Isus din Nazaret. Fața i s-a luminat, inima a început să îi bată cu putere, picioarele îi tremurau de emoție, era entuziasmat. Auzise de El că vindecă mulțimi de oameni și îi ajută, că era Fiul lui Dumnezeu. Era ultima lui șansă. Plin de emoție, a început să strige: “Isuse, fiul lui David, ai milă de mine”! (Luca 18:38). Isus s-a apropiat de el, și l-a întrebat: “Ce vrei să îți fac?” “Vreau să îmi recapăt vederea”, a răspuns orbul (Luca 18:41). Faptul că Mântuitorul s-a apropiat de acest orb, ne demonstrează că El nu a avut prejudecăți. Nu l-a judecat după cum era îmbrăcat, nu și-a arătat nemulțumirea pentru faptul că mirosea urât, ci și-a luat timp să îl asculte. S-a îngrijit de el și l-a vindecat. I-a oferit o nouă viață, arătându-i că există Cineva care îl iubește.

De câte ori trecem nepăsători pe lângă oamenii care au nevoie de ajutorul nostru. Ne-am obișnuit să îi vedem pe străzi, în stațiile de metrou sau autobuz, în gară, la colțurile blocurilor sau în scări de bloc, dar nu ne-am luat timp să vorbim cu ei. Nu le-am arătat niciodată că sunt oameni ca și noi care merită iubire și afecțiune. Nu știm de ce au ajuns pe stradă, pentru că nu ne-am luat timp să îi ascultăm. Ei ne cer mâncare, haine, încălțăminte, chiar dacă nu strigă mereu după noi, poți vedea în ochii lor asta. Ne place să ne îmbrăcăm cu haine frumoase și noi, să mâncâm la restaurante de lux, ne dorim case mari și mașini scumpe, iar la polul opus, ei își doresc o haină mai groasă pentru că altfel ar muri de frig în gerul năprasnic al iernii.

Astăzi ai posibilitatea să alegi dacă vei rămâne nepăsător sau îți vei face timp să stai de vorba cu cei care au nevoie de tine. Oferă speranță și bucurie celor din jur, arătându-le prin gesturi mici că îi iubești.

 

 

Paul Liga, ©spretinta.ro, 27 ianuarie, 2017