Aceasta este versiunea a doua a site-ului spretinta.ro. După lungi discuții, după cercetări amănunțite, fără o experiență prea mare în lumea web-site-urilor, dar plini de entuziasm, în august 2011 am lansat acest site pentru tineri, cu dorința de a promova măcar o fărâmă de frumos, văzută din perspectiva spirituală. Am scris, am studiat, am filmat, am editat, am înregistrat, am postat… și timpul a trecut.

Versiunea a doua a site-ului spretinta.ro își propune ceva mai mult. Fie că vorbim despre articole scrise, materiale video, întrebări și răspunsuri, istorii ale unor oameni importanți sau altele, scopul va fi acela de a ne îndrepta gândul către lucrurile cu adevărat importante ale vieții. Dezvoltarea morală, spirituală, personală sunt dorințele noastre.

Les Brown, un autor și speaker motivațional spunea în felul următor:

Țintește spre lună. Chiar dacă nu reușești, măcar vei fi printre stele.”

Nu ne propunem să țintim spre lună, ci să țintim spre CER.

Sfânta Scriptură sau Biblia, cea mai motivațională carte, spune așa:

alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” (Filipeni 3:14)

Dumnezeu nu încetează niciodată să-i cheme pe oameni spre cer. Asta este și ținta noastră.

Motto: Țintește spre CER!

wall11

©spretinta.ro 2017